Muzica in viata tinerilor

marți, 26 octombrie 2010


Cercetarile au demonstrat ca factorii ereditar si educational sunt cei care joaca un rol de baza in formarea si dezvoltarea aptitudinilor muzicale inca de la varste foarte mici. Ceea ce inregistreaza si acumuleaza copilul cand este mic, este decisiv pentru evolutia sa intelectuala si estetica de mai tarziu. Aceste aptitudini se formeaza insa numai prin exercitiu si prin motivarea fata de copil a acestora.
Simtul ritmic se formeaza de la varste mici, desi la unii copii pot aparea mai tarziu. Bebelusii sunt atrasi in mod evident de melodiile vesele. Este indicat sa se alterneze jocurile de miscare cu cele ritmice, cu poezii, cu cantecele, cu dans, iar la sfarsit, cu aplauze sau laude usoare si cu zambete.
Bebelusii si copiii vor alege intotdeauna partea vesela si dinamica din activitatile lor, pentru ca majoritatea dintre ei asa isi manifesta pofta de viata.
Criteriile dupa care tinerii isi aleg un anumit gen de muzica sunt diverse: tipul de educatie, specificul grupului de prieteni, moda in muzica etc. Uneori alegerea genului de muzica determina formarea unui stil de comportament, imbracaminte, relationare cu ceilalti.
Violenta exprimarii, imaginilor si a sunetelor poate duce la agresivitate in relatia cu ceilalti si la dezechilibru in relatia cu sine. Muzica trebuie sa ramana un mijloc de divertisment si nu un mod de viata. Tinerii trebuie sa asculte muzica in mod responsabil si constient, prin cunoasterea posibelor consecinte asupra propriei personalitati.

Rolul muzicii in cultul divin
Muzica a fost considerata inca din cele mai vechi timpuri ca fiind de origine divina si avand rol cultic si pedagogic.
Cantarea bisericeasca nu este un simplu mijloc muzical care infrumuseteaza slujba religioasa, ci o modalitate de exprimare a comuniunii, de participare activa a tuturor credinciosilor la rugaciune. Prin cantarea bisericeasca, unita si armonizata cu cea a ingerilor, credinciosii inalta imn de slava lui Dumnezeu, asculta Cuvantul Lui si, astfel, dau raspuns chemarii spre viata religioasa.

Rolul muzicii in viata tinerilor
Muzica poate avea un rol important in formarea personalitatii tinerilor deoarece aceasta reprezinta o modalitate de exprimare a sentimentelor si ideilor. Valorile promovate prin muzica pot fi constientizate sau nu de catre ascultatori si determina trairi, atitudini si comportamente care pot fi conforme cu invatatura crestina sau opuse acesteia, uneori tinerii uita de religie si imita comportamentul, limbajul si ideile cantaretilor chiar daca uneori acestea sunt vulgare. Lipsa unei educatii potrivite asociate cu un anumit gen de muzica poate duce la fapte de vandalism, unele melodii care promoveaza violenta, furtul etc pot fi ignoarate de ascultator la inceput dar apoi pot sa il deruteze si sa il duca spre drumul gresit.

Poluarea fonica
Muzica ascultata in casti la un volum foarte ridicat afecteaza auzul si poate duce chiar la surditate. Acestea sunt concluziile la care au ajuns oamenii de stiinta din Marea Britanie.
Ce poate fi mai placut decat sa asculti muzica preferata in mijloacele de transport in comun, pe strada sau chiar la birou? In prezent, foarte multi tineri simt nevoia sa se izoleze de restul lumii, punandu-si castile de la MP3 player in urechi si dand volumul la maxim.
Acesta este si motivul pentru care cei de la Royal National Institute for Deaf People (Institutul pentru hipoacuzici) din Marea Britanie au realizat un studiu privind legatura dintre volumul din casti si surditate. Astfel, cercetatorii britanici au descoperit ca 39% dintre tinerii de 18-24 de ani asculta muzica la casti timp de o ora in fiecare zi. Iar 42% dintre acestia admit ca le place sa dea volumul foarte tare.
Institutul pentru hipoacuzici avertizeaza ca auzul este grav amenintat de sunetele cu intensitatea de 80 de decibeli. De aceea, zgomotul produs de o bormasina, care are 100 de decibeli, este foarte deranjant pentru urechile noastre. Ceea ce stiu foarte putini dintre cei care asculta muzica la casti este ca unele MP3 playere pot atinge pana la 105 decibeli. Ca o masura de prevenire a problemelor auzului cauzate de sunete atat de puternice, Uniunea Europeana a impus restrictionarea intensitatii sonore cu ajutorul unui dispozitiv atasat aparatelor. Insa unii dintre iubitorii de muzica la volume periculoase renunta la acest dispozitiv.
Graham Frost, presedintele Societatii Britanice de Audiologie, atentioneaza ca riscul aparitiei tulburarilor auditive este direct proportional cu volumul si perioada de timp petrecuta in compania muzicii. El a adaugat ca simptomele deficientelor de auz pot aparea dupa cateva luni de ascultat muzica la volume necorespunzatoare.
"Tinerii au tendinta de a sta ore in sir cu castile pe urechi pentru ca MP3 playerele pot memora pana la cateva sute de melodii o data. Cel mai bine ar fi ca muzica preferata sa fie ascultata perioade scurte de timp si cu pauze", este de parere Graham Frost. Primul semnal de alarma ca muzica a fost prea tare este un zgomot care persista in urechi dupa oprirea muzicii.
Urechile noastre sunt supuse zgomotelor de diferite intensitati. Se vorbeste astazi, din ce in ce mai insistent, despre poluarea fonica. Chiar si noaptea, atunci cand ne aflam intr-o camera linistita, sunt inregistrati 20 de decibeli. O conversatie pe un ton calm intre doi prieteni produce un zgomot de 60 de decibeli, o strada aglomerata 70, iar un avion care decoleaza 110.
"Calitatea auzului poate fi amenintata si daca, in discoteci, dansati foarte aproape de boxe", avertizeaza Graham Frost. De aceea, specialistii recomanda sa mai iesim din cand in cand de pe ringul de dans, pentru a ne odihni urechile, macar pentru scurt timp. (Sursa: Jurnalul National)

Romanul

joi, 23 septembrie 2010


Romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", de Camil Petrescu, este „o proza superioara" (Calinescu), in care iubirea, razboiul, predestinarea, moartea si absolutul, constituie motivele literare ale unei lungi confesiuni lucide facute de tanarul intelectual Stefan Gheorghidiu.
Romanul este scris la persoana I. naratorul fiind si perso­naj.
in capitolul I {„La Piatra Craiului, in munte"), este con­turat cadrul geografic, social si psihologic in care se afla per­sonajul protagonist.
„in primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infan­terie din Capitala, la fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si Predeal."
Zona fiind importanta in perspectiva intrarii Romaniei in primul razboi mondial, Parlamentul, partidele politice si presa vorbeau cu respect despre aceasta „fortificare".
in realitate, „transeele" erau
„niste santulete ca pentru scurgere de apa", iar „gropile de lup" erau atat de prost facute, incat „zece porci tiganesti cu boturi puternice, ar fi ramat, intr-o jumatate de zi, toate intariturile de pe Valea Prahovei".
Aceasta este
prima revelatie asupra razboiului demitizat. careia ii vor urma altele, in Cartea a Ii-a.
Mutat, ulterior, la Piatra Craiului, Gheorghidiu participa la instructia rizibila (comparata cu jocurile copiilor) si la alte activitati de tabara.
Desi acestea erau suportabile, iar camarazii erau
„oameni cumsecade care isi credeau la necaz", pentru Gheorghidiu, aceasta concetrare era „o lunga deznadejde". Sensibilizat de dureroasele incertitudini ale iubirii pentru sotia sa Ela, tanarul traieste intr-o continua tensiune psihica: „De multe ori, seara, la popota, era destul un singur cuvant ca sa trezeasca ras-i coliri si sa intarate dureri amortite".
Pe acest fond sufletesc, are loc, intr-o seara, o discutie la popota ofiterilor, pe marginea unei stiri din ziar: un barbat din lumea buna si-a ucis sotia necredincioasa si a fost achitat.
Opiniile diferite ale celor prezenti dau nastere la niste comentarii pe care tanarul le considera facile. Totusi, isi amana interventia, incercand sa castige bunavointa capitanului Dimiu (de la care solicitase o permisie ca sa plece la Campulung, pentru a se intalni cu Ela).
Refuzat din nou, Gheorghidiu are o izbucnire nervoasa care-1 obliga sa paraseasca incaperea.
Abia afara i se destainuie unui camarad, intr-un lung mono­log despre iubire, din care strabate o imensa suferinta.
Cauzele acestei dureroase zbateri sunt dezvaluite, prin retro­spectiva, in urmatoarele patru capitole care constituie „
un veri­tabil roman in roman " (N. Manolescu).Capitolul al H-lea („Diagonalele unui testament") incepe in mod abrupt, printr-o marturisire: „Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala (...) Era o suferinta de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta. "
Inceputa prin anii 1912-1913, in Universitatea bucuresteana, iubirea lui Stefan Gheorghidiu pentru Ela se naste din orgoliu, tanarul fiind magulit de admiratia pe care i-o aratau colegii pentru ca era
„atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente".
Dupa ce se casatoresc, cei doi traiesc in conditii materiale modeste, pana cand o intamplare le schimba viata.
De Sfantul Dumitru, intreaga familie este invitata la unchiul Tache - personaj balzacian zgarcit si foarte bogat, a carui moarte apropiata deschidea perspectiva mostenirii.
in timpul mesei, rudele vorbesc despre tatal lui Stefan, inte­lectual de valoare, dar idealist, care murise sarac, lipsindu-i priceperea de a face avere (pe care o aveau fratii sai - Tache si Nae Gheorghidiu).
Opiniile rudelor il lezeaza pe Stefan, care riposteaza taios, spre consternarea tuturor.
in mod paradoxal, peste doar trei saptamani, cand unchiul Tache moare, familia afla ca ii lasase lui Stefan o avere, din care ii ramane destul chiar si dupa procesul pe care mama sa si rudele i-1 intenteaza.
Acum, tanarul are o
alta revelatie: cea a adevaratului ca­racter al Elei, care incepe sa coboare de pe soclul pe care bar­batul i-1 inaltase, reliefand un pragmatism necunoscut pana atunci.Capitolul al III-lea („E tot filozofie...") prezinta viata mon­dena a tinerei familii, cu petreceri, vizite si dans - „preocupari" care-i aduc suferinta tanarului ars de febra ideilor. Initiat de unchiul sau, Nae Gheorghidiu, in afaceri, Stefan se dovedeste a fi un inadaptat.
Pe masura ce Ela aspira spre luxul lumii bogate, sotul ei decade din rolul de „zeu", traind un acut sentiment de inferi­oritate:
„Am inteles ca in sufletul ei se petreceau comparatii care nu-mi erau favorabile si ca suferea, fara sa spuna, din cauza asta."
Prin contrast, Ela (initiata de o anume Anisoara, verisoara lui Stefan) se integreaza perfect in cercurile lumii bogate, coborand astfel din mitul iubirii transcendente, in terna reali­tate.
Din viata noua a familiei, se retine o intamplare, semni­ficativa pentru „noaptea" incertitudinilor in care intra tanarul indragostit: excursia „in banda" la Odobesti, de sarbatoarea Sfintilor Constantin si Elena.
In timpul acesteia, Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume G. (Gregoriade), vag avocat si ins gaunos, care-i va deveni foarte apropiat mai tarziu.
inca de la plecare, Ela a deranjat, de doua ori, pe toata lumea
„ca sa izbuteasca sa-l aiba in masina noastra pe G., dansatorul abia cunoscut cu doua saptamani inainte".
Mirat si apoi consternat de patrunderea acestui intrus in intimitatea lor, Gheorghidiu sufera pentru fiecare gest al sotiei sale; faptul ca Ela dispare impreuna cu G., atentia pe care femeia i-o acorda acestuia la masa, preferinta comuna a celor doi pentru un anume vals, provoaca gelozia si tristetea tanaru­lui, accentuata de o luciditate taioasa.
Intamplarea da nastere unei stari de incordata suspiciune intre soti, consolidata prin episoadele de viata care i-au urmat: atunci cand, intr-o noapte, Stefan Gheorghidiu aduce acasa o femeie „usoara", Ela il paraseste.
Capitolul al IV-lea {„Asta-i rochia albastra") prezinta impa­carea dintre cei doi soti.
Intr-o dupa-amiaza de vara, Stefan si Ela se intalnesc, din intamplare, in fata unui chiosc de ziare si se plimba indelung, schimband vorbe lipsite de importanta, pentru a-si masca sen­timentele.
Frumoasa este nu discutia in sine, ci senzatia ca sufletele lor
„pluteau deasupra cuvintelor" ca si cand n-ar fi facut parte din aceasta lume.
In 1916, concentrat fiind la Piatra Craiului, Gheorghidiu o aduce pe Ela la Campulung, pentru a-i fi aproape.
Acum, povestitorul revine la discutia de la popota, romanul iubirii din capitolele II-V incheindu-se cu fraza:
„Dar ultima scrisoare ma chema «negresit» la Campulung, pentru sambata sau cel mai tarziu duminica".
Capitolul al Vl-lea {„Ultima noapte de dragoste") incheie Cartea I si rezuma cele doua zile ale permisiei lui Gheorghidiu la Campulung.
Acesta gaseste aici o alta Ela, cu gesturi pe care nu i le cunostea si care isi arata intreaga micime sufleteasca: ii cere s-o treaca in testament, pentru ca, in eventualitatea mortii lui pe front, sa aiba existenta asigurata.
inca o data, cel care cautase iubirea absoluta are
revelatia dureroasa a golului care il inconjura.Pe urma, iesind in oras, Stefan Gheorghidiu il intalneste pe G., fapt care-i acutizeaza framantarile.
Hotarat sa-i pandeasca pe cei doi si sa-i ucida, tanarul este salvat de un superior care-1 duce la regiment, intrucat Romania intrase in razboi.Cartea a II-a a romanului incepe cu capitolul „intaia noapte de razboi" in care este zugravit primul asalt al armatei romane asupra granitei cu Austro-Ungaria.
Inca de acum, invalmaseala care precede atacul, spaima si apropierea mortii, aduc razboiul in limitele omenescului.
Imaginea auditiva a primelor focuri de arma il impresioneaza profund pe tanarul Gheorghidiu:
„E originara ca intaiul om pe pamant si nu o voi uita pana la sfarsitul vietii, niciodata".
Convins ca va muri, personajul ignora pericolul, indem-nandu-si oamenii sleiti sa inainteze.
Acum, de la inaltimea Magurii Branului sau aflat in bataia gloantelor, Stefan Gheorghidiu priveste cu alti ochi viata lui tre- cuta:
„De sotia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de atunci, mi-aduc aminte cu adevarat, ca de o intamplare din copilarie."
Capitolul al H-lea {„Fata cu obraz verde, la Vulcan") muta actiunea in satul cu acelasi nume, in afara campului de lupta.
Intrucat satenii reclamasera jafurile unor tigani, Gheorghidiu este trimis in cercetare.
Protestele tiganimii sau imaginea copiilor desculti si cu burtile goale sunt zugravite cu mana sigura de scriitor realist.
Portretul fetei care apare in titlul capitolului este cel mai frumos din tot romanul.
Luptele se aseamana intre ele si se dau, mai ales, noaptea; comenzile trec din gura in gura, iar inaintarea este inceata ca a unui urias miriapod.
In peisajul sublunar, intamplarile apar stranii, rasturnate: sol­datii care pleaca in patrulare dispar ca intr-o alta lume, ordinele contradictorii produc haos, doua surori Manciulea (acuzate de spionaj) conduc batalionul prin vadul Oltului si sunt decorate (capitolul
„intamplari la apa Oltului").
Capitolul al V-lea („Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu") sintetizeaza Cartea a doua.
Tabloul razboiului este reconstituit ca spectacol inspaiman­tator, cu sugestii apocaliptice: exploziile sunt asurzitoare, iar obuzele scurma pamantul, aruncandu-1 peste oameni, ca o pre­vestire a intoarcerii in tarana primordiala.
Meritul autorului consta in surprinderea omenescului din fiecare luptator: zgomotul exploziilor se rasfrange, amplificat, in suflet, provocand o spaima ancestrala; corpul se incordeaza in asteptarea altei explozii, iar gestul instinctiv de aparare este parca de la inceputul lumii; imaginea trupurilor contorsionate aminteste de frescele din biserici, in care o mana nemiloasa impinge oamenii in abisul Iadului.
Frica i-a intors pe oameni in preistorie
(„Animalic, oamenii se strang unii langa altii"), iar instinctul de aparare este mai puternic decat suferinta aproapelui („iar cel de la picioarele mele are capul plin de sange"). Tragismul scenei se concen­treaza in ultima propozitie: „Nu mai e nimic omenesc in noi".
Acest fragment (cum sunt multe altele in acest volum) ar putea explica si viziunea lipsita de eroism asupra razboiului, proprie lui Camil Petrescu.
Pe buna dreptate, G. Calinescu afirma ca paginile Cartii a Ii-a constituie „
tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi in literatura noastra".
Dimensiunile acestei tragedii colective il salveaza pe Stefan Gheorghidiu; el devine un Izbavit prin participarea la aceasta perpetua jertfa.
Ranit si spitalizat, tanarul va veni apoi acasa. Scrisoarea anonima care il instiinta ca Ela il inseala aproape ca nu mai conteaza, convingerea lui fiind formata.
Cei doi se despart, barbatul lasandu-i Elei
„iot trecutul" (epilogul „Comunicat apocrif").

Cauta referate